Ouran, xxxHolic, Nana
(Alertă bishounen! Fetelor, nu rataţi acest serial.) Ouran Highschool Host Club [1] este povestea unui orfan de mamă care primeşte o bursă la un liceu de elită, frecventat de copii de bogătaşi cărora nu li se poate ajunge nici cu prăjina la nas. Şi nu ştiţi ce înseamnă asta pînă nu i-aţi întîlnit pe japonezi, unde protocolul social permite celor care au puterea (oricum s-ar concretiza ea) să-i umilească pe cei slabi complet. Iar personajul nostru nu-şi permite nici măcar să-şi cumpere uniforma regulamentară a liceului, deci este o prezenţă complet inedită.
În căutarea unei săli mai slab populate în care să studieze, omul nostru dă de un "host club", un club unde cîţiva băieţi arătoşi şi care se simt în înalta societate ca peştii în apă se întreţin elegant cu colegele lor la cîte un ceai cu prăjituri. Dacă nu ajungea statutul mizerabil pe care-l are personajul principal, acesta reuşeşte să spargă o vază de 8 milioane de ¥eni, drept care este înrolat cu forţa ca om bun la toate în slujba clubului, pe toată perioada liceului. Cum se va descurca oare acest personaj retras, conştient de propriul statut şi persecutat de diverşi indivizi, în straturile rarefiate ale liceului Ouran?
Trecem la xxxHolic [2], un excelent serial fantastic cu subiect ocult sau parapsihologic, cum preferaţi, şi cu o grafică aparte. Serialul îi urmează unui film de o oră intitulat Gekijouban xxxHolic [3], apărut anul trecut şi care reprezintă un fel de introducere interesantă în subiect (cîteva scene vor fi preluate, modificate, şi în primul episod al serialului).
Avem de-a face cu Yuuko, o misterioasă şi sexy domnişoară cu puteri oculte, care se îndeletniceşte cu îndeplinirea dorinţelor, cerînd în schimb lucruri "de valoare echivalentă". Are ca servitori două puştoaice zăpăcite şi un animal de casă exuberant de specie neidentificată, şi are grijă să-şi asigure aportul lui Watanuki, un elev de liceu ce posedă o a doua vedere de natură psihică, şi al lui Doumeki, un coleg al lui Watanuki, capabil să gonească demonii prin simpla prezenţă. Watanuki, fiind un personaj coleric, face o combinaţie explozivă cu Doumeki, un flegmatic perfect, şi cu Yuuko, genul de femeie fatală mereu insinuantă şi provocatoare. Subiectul se concentrează în jurul a diverse cazuri în care sînt implicaţi cei trei, în încercările lor de a îndeplini dorinţele clienţilor lui Yuko.
Al treilea serial din tripletă este Nana [4], povestea a două fete cu acelaşi nume dar firi şi trecuturi complet diferite, care se vor întîlni din întîmplare în Tokyo. Una dintre ele este vocalista unei formaţii punk ce speră să se realizeze în capitală, cealaltă merge să-şi întîlnească prietenul. Serialul este povestea celor două fete şi a vieţii, carierei şi iubirilor lor în Tokyo.
Este bazat pe un manga de foarte mare succes, care a generat chiar şi ecranizarea unui live-action primit la rîndul său cu mare entuziasm de fani. Autoarea lui este Ai Yazawa [5], care a creat şi Paradise Kiss [6]. Varianta anime beneficiază de o grafică exemplară şi de seiyuu interesante şi intenţionează, aparent, să urmeze cu fidelitate subiectul din manga. Nu-l rataţi dacă nu aţi citit manga.
- http://anidb.info/perl-bin/animedb.pl?show=anime&aid=4148
- http://anidb.info/perl-bin/animedb.pl?show=anime&aid=4032
- Gekijouban
- http://anidb.info/perl-bin/animedb.pl?show=anime&aid=4143
- http://www.animenewsnetwork.com/encyclopedia/people.php?id=11403
- http://anidb.info/perl-bin/animedb.pl?show=anime&aid=3145
Acest articol a fost publicat pe 18-04-2006 sub categoriile cronică. Puteţi urmări comentariile prin acest feed RSS. Puteţi lăsa un comentariu sau face un trackback.







[#5] Scris de ruxi pe 18-04-2006, la ora 11:23:
greseala in descriere :). oricum am asteptari destul de mari deoarece: 1)e facut de Bones; 2)mangaul e superfunny
[#6] Scris de Probably me pe 18-04-2006, la ora 14:06:
Presupun că la Nana te referi, am mai ajustat-o un pic.
Apropo, eşti prima care face un comentariu pe site.
E un moment deosebit. Cred că meriţi un premiu.
[#7] Scris de Diana pe 18-04-2006, la ora 15:06:
Ouran promite sa fie ceva bunicel ..am vazut deja 2 eps si s-a remarcat prin noianul de releasuri din ultima luna. Ai uitat sa spui ca scopul Host Clubului era fericirea domnisoarelor .. laudabila actiune nu crezi?
[#8] Scris de ruxi pe 18-04-2006, la ora 16:59:
Probably me> ma refeream la Ouran. induci lumea in eroare hehe. banuiesc ca stii la ce ma refer. sau n-ai vazut animeul? si nici n-ai citit manga? astept premiul
HAHA
[#9] Scris de Probably me pe 18-04-2006, la ora 17:27:
Ruxi, la Ouran e intenţionat.
Şi aşa momentul cu vaza e spoiler, dacă divulg tot le stric supriza.
La premiu mă gîndesc.
Găsim noi vreun titlu manga mai greu de procurat.
Diana, n-am văzut decît 2 episoade. Încă nu ştiu cît de altruişti sînt băieţii şi dacă scopul lor chiar este fericirea domnişoarelor. Dar promit să revin cînd mă edific.