Miss June: Cold Water, Hot Sun
Îmi place foarte mult wallpaper-ul de pe dreapta. Are în el personajele mele favorite din Mai Hime [1]: Natsuki, Mikoto şi Mai. Pentru că-s cele mai tîmpite din serial. Şi cum poate să nu-ţi placă? Mikoto salivînd, Natsuki mîncînd îngheţată cu limba scoasă şi Mai făcînd spume. Perfecţiune.
Design-ul pentru iunie l-am făcut ca să amintească de apa de la mare, încă rece, şi combinaţia cu soarele, care-i deja foarte foarte fierbinte. Dacă mi-a reuşit, foarte bine. Dacă nu, asta e.
Ce mai e nou pe site
Pe pagina "Links" găsiţi acum o secţiune dedicată site-urilor cu wallpapers şi avatars [2]. Nu-s foarte multe, cel puţin deocamdată, dar în schimb sînt excelente. Iar dacă mai ştiţi şi altele pe care le consideraţi nemaipomenite, lăsaţi un comentariu.
Am mers un pas şi mai departe cînd am făcut acest design: e primul în care fetele apar de o parte şi de alta iar coloana cu text pe mijloc. Dacă vă place mai mult (sau mai puţin) decît variantele de pînă acum, cu fete doar pe-o parte, spuneţi-mi, şi-o s-o am în vedere de-acum încolo.
Ce altceva? A, da, am fost vizitat de pe PlayStation. Care a fost, poate-mi spune şi mie cum se vede site-ul prin consolă, pe televizor.
Luna mai în statistici
Evident, mă refer la frazele cu care s-a ajuns pe Aikan de pe motoarele de căutare. Recolta pentru mai a fost foarte bogată.
O lecţie pe care am învăţat-o e că dacă dacă aş publica un articol care să conţină "Naruto" şi cîteva cuvinte cheie alese pe sprînceană, mi-aş dubla numărul de vizitatori. Yep, chiar aşa, dintr-un foc. S-o fac, să n-o fac...
Pînă mă mai gîndesc, să ne uităm la căutări şi să începem cu ceva simplu, pentru încălzire:
- "anime lacrimogen"
- "fete care doresc sa li se faca poftele" (credeam că toate vor asta)
- "replici celebre din filme anime traduse" (exemplu: "Nuuuuu!" Pedro, Excel Saga)
Trecem la categoria "Google mi-e cel mai bun prieten":
- "cum pot inregistra filme cit mai multe pe un cd?"
- "joc unde trebuie sa schimbi intre ele 2 obiecte sa se formeze 3 si sa descoperi comorile"
- "utilizatorul vrea sa schimbe datele personale cu tine"
- "cele mai noi episoade din naruto dar difuzate ca la televizor"
- "psihologie feminina si psihologie masculina rezumat" (women are from Venus, men are from Mars)
Categoria "awwww, that's so sweet":
- "nume pisoi" (cine pune pariu că o să-l cheme Naruto?)
- "desene animate cu ileana cosinzeana"
- "basme cu fructe magice"
- "cum poti schimba caracterul unui baiat timid"
- "de ce nu ma mai iubesti in japoneza" (kara)
Categoria "WTF":
- "semnificatia icon smiley"
- "cum sa devin o vrajitoare"
- "genul de femeie morala in vestimentatie"
- "hack periculos"
- "text prezentare pentru miss"
- "poze si frizuri manga"
- "jocuri cu vrajitoare cu amestece"
- "secta sinucigas"
- "personajele feminine din publicitate"
Şi, bineînţeles, mereu populara categorie "idei perverse":
- "desene animate cu personaje in posturi obscene"
- "politiste de la circulatie" (haide, ştim cu toţii la ce se gîndea)
- "exercitii fizice pt sini" (poate era o căutare legitimă, poate nu...)
- "forte sex"
- "iubitule in turca" (sînt în top 10 pe Google cu fraza asta!)
Ne vedem luna viitoare.
- http://anidb.net/perl-bin/animedb.pl?show=anime&aid=1554
- http://aikan.zuavra.net/index.php/links/#wallpapers-i-avatars
Acest articol a fost publicat pe 01-06-2008 sub categoriile website. Puteţi urmări comentariile prin acest feed RSS. Comentariile şi ping sînt dezactivate.


(6 vot(uri), nota medie 4.5 stele din 5)
[#16362] Scris de Muza chan pe 02-06-2008, la ora 16:16:
Funny… Am si eu niste “perle”, de la mine de pe blog, unele sunt distractive, altele de-a dreptul gretoase:
- vraji pentru dominarea barbatului
- farmece cu ficat de pasare
- cum se fac vraji de iubire
- glume de ras foarte mult si cu lovituri
- site-uri de vorbit cu fete
- prajitura sake
- situri porno cu sakura
[#16383] Scris de Reactive pe 03-06-2008, la ora 17:42:
arata mult mai bine cu textul pe mijloc, bravo
[#16422] Scris de DreamsKeeper pe 08-06-2008, la ora 09:06:
Sincer sa fiu imi place designul asta si cred sar potrivi cu situl mai ales ca fete iti da impresia si te face sa te uiti in centru pagini .
[#16468] Scris de DMonk pe 13-06-2008, la ora 09:55:
Arata bine.. cool & sexy! Ca mine!
OMG cautari! Sa scrie cineva o carte de vraji. Ar face avere.
[#16471] Scris de Muza chan pe 14-06-2008, la ora 13:40:
DMonk:
Din fericire cele cu vraji nu sunt intr-un top 10, oricum, chiar si asa, ma deranjeaza cand le gasesc in statistici.
Un top al cuvintelor cheie la mine ar suna cam asa: sakura (copac, floare, personaj naruto), gackt, shibuya, inuyasha.